EXCLUSIV | Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO, Raed Arafat și Rovana Plumb se aflau în „AVIONUL GROAZEI”/Schengen, un spațiu al nimănui?!

EXCLUSIV | Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO, Raed Arafat și Rovana Plumb se aflau în „AVIONUL GROAZEI”/Schengen, un spațiu al nimănui?!
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, Raed Arafat și Rovana Plumb se aflau în „Avionul groazei”
Publicat: 19/01/2024, 08:10
Actualizat: 19/01/2024, 08:31

Incidentul șocant petrecut joi dimineață, 18 ianuarie 2024, într-un avion operat de compania TAROM, care circula de la Bruxelles la București, ascunde mai multe decât s-a aflat inițial. Cursa aeriană avea la bordul ei trei pasageri a căror prezență ridică o mare problemă privind securitatea chiar în Spațiul Schengen. Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, Raed Arafat (șeful DSU) și Rovana Plumb (europarlamentar) se aflau printre cei ale căror vieți au fost puse în pericol de un bărbat care a urcat în avion cu o lamă ascunsă în gură.

Se întâmplă totul într-un moment în care Austria și Olanda își justifică voturile împotriva primirii României în Spațiul Schengen prin prisma lipsei de securitate la frontierele țării noastre.

Și tocmai dinspre Occidentul care ne ține astfel de lecții vedem că ajunge la București un individ capabil să treacă de controalele aeroportului din Bruxelles cu o lamă de tăiat.

Al doilea om în NATO, în pericol?!

Întrebarea de mai sus nu poate avea decât un singur răspuns. Sigur că da, Mircea Geoană, cel care îl secondează pe Jens Stoltenberg la conducerea Alianței Nord-Atlantice, organizația militară responsabilă nu numai cu securitatea României, ci a întregii lumi democratice, a fost în pericol.

Viața lui, ca și a fiecăruia dintre ceilalți pasageri din cursa de linie care a plecat de pe aeroportul din Bruxelles, putea fi curmată în orice moment de acest bărbat cu evidente probleme de sănătate.

În timp ce România este ținută la ușa „Schengen” și primește cu țârâita porții din această libertate de călătorie, sistemul de securitate cu care Vestul se împăunează de fiecare dată când are ocazia își dovedește, iată, vulnerabilitatea.

Într-un avion în care călătoresc oameni foarte importanți, demnitari de rang înalt, își face loc și un pasager care, nu știm cum, dar ar fi interesant de aflat, a reușit să treacă de controlul corporal făcut pe aeroport având asupra lui o lamă de tăiat. Poate fi încadrată la „armă albă”? Cel mai probabil. Au fost călătorii în pericol? În mod evident!

Putea ieși un masacru în avion dacă intenția  lui ar fi fost aceea să atace pasagerii.

Siguranța secretarului general-adjunct al NATO, Mircea Geoană, trebuie să reprezinte o chestiune de importanță maximă pentru fiecare stat în care el se află în respectivul moment. Mai merită precizat și faptul că legislația în vigoare nu-i permite nici măcar bodyguardului care în mod obișnuit îl însoțește pe Mircea Geoană peste tot să urce înarmat la bordul avionului.

Ce s-a întâmplat în avion

Pasagerii cursei de linie Bruxelles-București, operată de compania TAROM, au trecut printr-o adevărată spaimă joi dimineață. Un bărbat a devenit agresiv și „a apelat la un gest extrem de automutilare”, după cum a informat chiar TAROM într-un comunicat de presă.

După ce a trecut de controlul de securitate de pe aeroportul din Bruxelles, pasagerul a avut un comportament agresiv verbal și o atitudine nepotrivită, situație care a atras avertismentul final (Final Warning) din partea personalului navigant TAROM, conform procedurilor de zbor.

Mai mult, pentru siguranța pasagerilor, comandantul, împreună cu echipajul, au luat în calcul inclusiv aterizarea pe aeroporturi de proximitate față de ruta de zbor, altele decât cel de destinație. La această variantă s-a renunțat pe măsură ce apăreau perioade de stabilitate comportamentală și calm manifestate de pasager, după primirea avertismentelor”, arată TAROM.

Mai departe, după aterizare, atitudinea pasagerului a escaladat, iar echipajul a solicitat suport inclusiv din partea Poliției de Frontieră.

„Odată cu sosirea reprezentanților Poliției, pasagerul a apelat la un gest extrem de automutilare, retrăgându-se în cabina de pasageri clasa Business. Pentru protecția pasagerilor, s-a asigurat debarcarea acestora pe ușa din spate a aeronavei și izolarea locului incidentului, pentru a face loc inclusiv echipei medicale, în vederea acordării asistenței de specialitate pasagerului, internat acum în spital pentru recuperare”, au mai arătat reprezentanții companiei aeriene.

Ce are în plan compania TAROM

Compania TAROM evaluează inițierea unei acțiuni în instanță împotriva pasagerului.

„Pentru descurajarea acestor manifestări, dar și pentru recuperarea pagubelor produse”, se arată în comunicat.

În conformitate cu Codul Aerian al României, faptele pasagerului se încadrează la fapte penale, care se pedepsesc cu închisoare.

„Sperăm că și autoritățile competente în materie s-au autosesizat și că vor fi aplicate măsurile necesare astfel încât pasagerii sau personalul oricărui operator de transport, indiferent de tip, să nu mai fie expuși unor astfel de situații”, a declarat directorul general al TAROM, Costin Iordache.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?